La alegerile din SUA de marți, un număr considerabil de votanți care se declară independenți își exprimă dezamăgirea față de Partidul Democrat și Partidul Republican. Conform Al Jazeera, citați de Mediafax, este vorba despre 117 milioane de adulți care se consideră independenți din punct de vedere politic.

Sistemul bipartid american nu favorizează candidații independenți sau din afara marilor partide, aceștia având șanse reduse să obțină mandate la nivel federal sau statal. În prezent, există un singur membru independent în Camera Reprezentanților și doi în Senat, în timp ce niciunul nu deține funcția de guvernator.

Un sondaj anual arată că 44% dintre adulții americani se declară independenți politic, în timp ce 29% se identifică drept democrați și 28% drept republicani. Totuși, experții estimează că doar aproximativ 10% din electorat este cu adevărat independent, restul alegătorilor urmând să opteze tot pentru candidații celor două mari partide. Un alt sondaj indică faptul că 52% dintre alegătorii independenți i-ar putea vota pe democrați, iar 39% i-ar susține pe republicani.

Rolul președintelui Donald Trump este esențial în acest peisaj. Frustrarea față de liderul de la Casa Albă își pune amprenta, iar respondenții independenți sunt de peste trei ori mai predispuși să declare că votul lor este îndreptat împotriva președintelui, 28% menționând că votează pentru schimbare.

Scrutinul de marți reprezintă un test major de popularitate pentru președintele Donald Trump și pentru administrația republicană. Americanii sunt chemați la urne pentru a-i alege pe toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și 35 din totalul de 100 de senatori.