Noile reguli ale platformei de închirieri pe termen scurt Airbnb vor limita gazdele la solicitări considerate „rezonabile” la check-out, începând cu data de 20 noiembrie, informează Mediafax, care citează AP.
Conform noilor dispoziții, oaspeții mai pot fi rugați să lase vasele în chiuvetă, să adune prosoapele folosite și să sorteze gunoiul, însă gazdele nu mai pot cere efectuarea unor treburi casnice specifice personalului de curățenie profesionist.
Această măsură vine după ce sarcinile impuse la plecare au reprezentat un motiv constant de dispută, în special în situațiile în care turiștii achitau deja taxe de curățenie. Compania a precizat că pot exista anumite excepții, cum ar fi depozitarea gunoiului în containere speciale în regiunile populate de urși.
De asemenea, Airbnb impune ca toate regulile casei să fie afișate într-o secțiune dedicată a anunțului înainte ca oaspeții să efectueze rezervarea. Astfel, gazdele nu vor mai putea adăuga cerințe suplimentare prin mesaje sau prin intermediul unor însemne amplasate în interiorul proprietăților.
Modificările fac parte dintr-un proces de standardizare a regulilor casei în șapte categorii principale, vizând aspecte precum orele de liniște, animalele de companie, fumatul și măsurile de securitate la plecare.




